În depărtata antichitate, spun unii erudiţi, nu se ştia să fie decât trei muze: Mneme (Memoria), Melete (Gândirea) şi Aoide (Cântarea). Cum s-au ridicat ele la pătrat de au ajuns nouă? Se zice că odinioară într-un oraş din Pelopones trebuiau, pentru un templu al lui Phoibos, statuele celor trei muze. Ctitorii templului au comandat la trei sculptori cu renume să lucreze cele trei statue până la un termen anume, rezervându-şi dreptul să aleagă pe cele mai reuşite. Ce s-a întâmplat însă? Cei trei artişti celebri au venit la termen cu câte trei muze, dar fiecare dintre ei le reprezentase în deosebite feluri, cu deosebite atribute. Fiindcă toate erau minunat executate, au fost primite toate şi aşezate în templu... De trei ori trei, nouă.

începutul de la A zecea muză de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată ca niciodată; că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când făcea plopşorul pere şi răchita micşunele; de când se băteau urşii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau, înfrăţindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci şi nouă de oca de fier şi s-arunca în slava cerului de ne aducea poveşti;... A fost odată un împărat mare şi o împărăteasă, amândoi tineri şi frumoşi, şi, voind să aibă copii, a făcut de mai multe ori tot ce trebuia să facă pentru aceasta; a îmblat pe la vraci şi filosofi, ca să caute la stele şi să le ghicească daca or să facă copii; dar în zadar. În sfârşit, auzind împăratul că este la un sat, aproape, un unchiaş dibaci, a trimis să-l cheme; dar el răspunse trimişilor că: cine are trebuinţă, să vie la dânsul. S-au sculat deci împăratul şi împărăteasa şi, luând cu dânşii vro câţiva boieri mari, ostaşi şi slujitori, s-au dus la unchiaş acasă.

începutul de la Tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub cerul cenuşiu de toamnă ca un clopot uriaş de sticlă aburită, spânzurătoarea nouă şi sfidătoare, înfiptă la marginea satului, întindea braţul cu ştreangul spre câmpia neagră, înţepată ici-colo cu arbori arămii.

începutul de la romanul Pădurea spânzuraţilor de Liviu Rebreanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest pământ al Moldovii n-au fost aşedzat de demult de oameni, să fie fost trăit într-însul cu pace, ce în câteva rânduri au fost şi pustiiu. Deci pentru acee nu să află letopiseţe scrisă de pământeni vechi. Ce de la o vreme, de la descălecatul lui Dragoş-vodă, târziu s-au apucat Urechi vornicul de au scris istoriile a doi istorici leşeşti. Şi l-au scris pănă la domnia lui Aron-vodă.

începutul de la Letopiseţul Ţării Moldovei, Predoslovie de Ion Neculce (1743)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de "Crucea de peatră", d-a stânga Şoselei Vitanului, se ridică biserica "Sfânta Troiţa". Mândreţe de biserică. Ce zugrăveli, pe dinăuntru şi pe dinafară, cum arar se mai pomenesc numai la bisericile din vechime. Dar de asculţi la troiţeni, mai cu seamă la cei bătrâni, te apucă ameţelile când încep ei să-şi ridice biserica în slava cerului. Mă rog, nu au atâtea degete la amândouă mânele câte minuni se află în sfântul locaş.

începutul de la Hagi-Tudose de Barbu Ştefănescu Delavrancea (1893)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

La răspântia căilor singuratice, unde călătorul e minune şi glasul omului poveste, o colibă, dusă pe jumătate în pământ, stă locului neclintită.

începutul de la Şuer de Barbu Ştefănescu Delavrancea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niculina:... Fetele, domniţă? Stau, cum au apucat. Triste ca noaptea în iatacul lor. Ţin pe Sfânta Vineri de azi, c-ar fi rău...
Doamna Tana: C-ar fi rău?...

replicile de început din piesa de teatru Viforul, Actul I, Scena 1, scenariu de Barbu Ştefănescu Delavrancea (1910)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii, când n-au ce face, se-apucă de gâlceavă. Se dau la vorbă, şi destul e unul s-o apuce anapoda, că cearta e gata.

începutul de la Văduvele de Barbu Ştefănescu Delavrancea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub castanii din via părăsită, mai mulţi copilaşi, în cămăşi albe, mă înconjuraseră. Stam pe pământul cald, cu mâinile sub cap, privind adâncul cerului albastru, şi povesteam. O fetiţă îmi sorbea cuvintele, dând într-o parte şi alta, pletele negre ce-i acopereau ochii ei mari şi verzi...

începutul de la Departe, departe de Barbu Ştefănescu Delavrancea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa nu este un eseu, deşi abordăm teme majore; nu e o poveste, deşi inventăm multe lucruri; nu este nici poezie, deşi visăm mult. Eseul poveştii poeziei vieţii rulează fără încetare; chiar aşa, e un Perpetuum mobile.

începutul de la Perpetuum Mobile de Augusto Monterroso (1972), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!